desene animate www desene animate ro
desene animate
jocuri
jocuri colorat
zuma
poze
povesti si basme
program de colorat
contact desene animate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


<< Inapoi in lista de povesti si basme

Danila Prepeleac


Erau odata intr-un sat doi frati, si amundoi erau insurati.
Cel mai mare era harnic, grijuliv si chiabur, pentru ca unde punea el mina punea si Dumnezeu mila, dar n-avea copii.
Iara cel mai mic era sarac.
De multe ori fugea el de noroc si norocul de dinsul, caci era lenes, nechitit la minte si nechibzuit la trebi; s-apoi mai avea si o multime de copii.
Nevasta acestui sarac era muncitoare si buna la inima.
Iar a celui bogat era pestrita la mate si foarte zgircita.
Vorba veche: "Tot un bou s-o belea".
Fratele cel sarac - sarac sa fie de pacate! - tot avea si el o pareche de boi, dar cole: porumbi la par, tineri, nalti de trup, teposi la coarne, amundoi cudalbi, tintati in frunte, ciolanosi si grosi, cum sunt mai buni de injugat la car, de iesit cu dinsii in lume si de facut treaba.
Dar plug, grapa, teleaga, sanie, car, tinjala, cerceie, coasa, hreapca, tapoiu, grebla si cite alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici ca se aflau la casa acestui om nesocotit.
Si cind avea trebuinta de asemene lucruri, totdeauna supara pe altii, iara mai ales pe frate-sau, care avea de toate.
Nevasta celui bogat de multe ori facea zile fripte barbatului, ca sa-1 poata descotorosi odata de frate-sau.
Ea zicea adeseori: - Frate, frate, dar pita-i cu bani, barbate.
- Apoi da, mai nevasta, singele apa nu se face.
Daca nu l-oiu ajuta eu, cine sa-1 ajute ? Nevasta, nemaiavind incotro, tacea si inghitea noduri.
Toate ca toate, dar carul sau era de haimana.
Nu treceau doua-trei zile la mijloc, si se trezea 1a usa ei cu Danila, cumnatu-sau, cerind sa-i imprumute carul: ba sa-si aduca lemne din padure, ba faina de 1a moara, ba capiti din iarmroc, ba multe de toate.
- Mai frate zise intr-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e lehamite de fratia noastra!... Tu ai boi, de ce nu-ti inchipuiesti s-un car ? A1 meu l-ai hirbuit de tot.
Hodorog! incolo, hodorog! pe dincolo, carul sa strica.
S-apoi, stii vorba ceea: "Da-ti, popa, pintenii si bate iapa cu calcaiele”.
- Apoi, da, frate, zise istalalt, scarpinindu-se in cap, ce sa fac ? - Ce sa faci ? Sa te-nvat eu: boii tai sunt mari si frumosi; ie-i si-i du la iarmaroc, vinde-i si cumpara altii mai mici si mai ieftini, iar cu banii ramasi cumpara-ti si un car, si iaca te-ai facut gospodar.
- Ia, stii ca nu m-ai invatat rau ? asa am sa fac.
Zicind aceste, se duce la dinsul acasa, isi ie boii de-o funie si porneste cu ei spre tirg.
Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia caruia-i minca cinii din traista, si toate trebile cite le facea, le facea pe dos.
Tirgul era cam departe, si iarmarocul pe sfirsite.
Dar cine poate sta impotriva lui Danila Prepeleac ? (ca asa ii era porecla, pentru ca atita odor avea si el pe linga casa facut de mina lui).
El tufleste cusma pe cap, o indeasa pe urechi si habar n-are: "Nici nu-i pasa de Nastasa; de Nichita, nici atita.
" Mergind el cu Duman si Talasman ai sai, tot inainte spre iarmaroc, tocmai pe cind suia un deal lung si traganat, un alt om venea dinspre tirg cu un car nou, ce si-l cumparase chiar atunci si pe care il tragea cu minele singur, la vale cu propele si la deal cu opintele.
- Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot smuceau din funie, vazind troscotul cel fraged si mindru de pe linga drum.
Stai putin cu carul, c-am sa-ti spun ceva.
- Eu as sta, dar nu prea vre el sa steie.
Dar ce ai sa-mi spui ? - Carul dumitale parca merge singur.
- D-apoi… mai singur, nu-l vezi ?br> - Prietene, stii una ? - Stiu daca mi-i spune.
- Hai sa facem treampa; da-mi carul si na-ti boii.
Nu vreau sa le mai port grija in spate: ba fin, ba ocol, ba sa nu-i manince lupii, ba de multe de toate… Oiu fi eu vrednic sa trag un car, mai ales daca merge singur.
- Suguiesti, mai omule, ori ti-e intr-adins ? - Ba nu suguiesc, zise Danila.
- Apoi dar, te vad ca esti bun mehenghiu, zise cel cu carul; m-ai gasit intr-un chef bun; hai, noroc sa dea Dumnezeu! Sa-ti aibi parte de car, si eu de boi! Apoi da carul, isi ie boii, pleaca pe costisa intr-o parte spre padure si se cam mai duce.
Istalalt, adeca Danila, zice in gindul sau: "Taci, ca-i cu buche; l-am potcovit bine! De nu cumva s-ar razgindi; dar parca nu era tigan, sa intoarca.
" Apoi isi ie si el carul si porneste tot la vale inapoi spre casa.
- Aho! Car nebun, aho! Cind te-oiu incarca zdravan cu saci de la moara, ori cu fin din tarina, atunci sa mergi asa! Si cit pe ce, cit pe ce sa nu-l ieie carul inainte.
Dar de la o vreme valea s-a sfirsit si s-a inceput un deal, cind sa-l suie la deal, suie-l daca poti!… Hirti! incolo, scirti! incolo, carul se da inapoi.
- Na! car mi-a trebuit, car am gasit! Apoi cu mare greutate hartoieste carul intr-o parte, il opreste in loc, se pune pe protap si se asterne pe ginduri.
- Ma!… asta inca-i una! De-oiu fi eu Danila Prepeleac, am prapadit boii; iar de n-oi fi eu acela, apoi am gasit o caruta… Ba e Prepeleac, ba nu-i el… Cind iaca un om trecea iute spre tirg c-o capra de vinzare.
- Prietene, zice Danila, nu mi-ai da capra ceea, sa-ti dau carul ista ? - Apoi… da… capra mea nu-i de cele saritoare, si-i buna de lapte.
- Ce mai la deal, la vale! buna, ne-buna, na-ti carul si da-mi-o! Cela nu se pune de pricina, da capra si ie carul.
Apoi asteapta pana vin alte care, de-l leaga dinapoia lor, si se duce in treaba lui spre casa, lasind pe Danila gura casca tot pe loc.
- Bun, zise Prepeleac.
Ia, pe ist cu capra stiu incaltea ca bine l-am boit! Ie apoi si el capra si porneste iar spre tirg.
Dar capra, tot capra; se smucea in toate partile, incit ii era acum lehamite de dinsa.
- De-as ajunge mai degraba in tirg, zise Prepeleac, ca sa scap de riia asta.
Si, mergind el mai departe, iaca se intilneste c-un om ce venea de la tirg c-o gisca in brate.
- Bun intilnisul, om bun! zise Danila.
- Cu bine sa dea Dumnezeu! - Nu vrei sa facem schimb ? sa-ti dau capra asta si sa-mi dai gisca.
- N-ai nimerit-o, ca nu-i gisca, ci-i ginsac; l-am cumparat de saminta.
- Da, da-mi-l, da-mi-l! ca-ti dau si eu o saminta buna.
- De mi-i da ceva adaos, poate ca ti-l dau; iara de nu, norocul gistilor de-acasa; ca are sa faca un otrocol prin ele, de s-a duce vestea! In sfirsit, dur la deal, dur la vale, unul mai da, altul mai lasa, si Prepeleac marita capra! Apoi insfaca ginsacul si pleaca tot inainte spre tirg.
Cind ajunge in tirg, ginsacul, dorit de giste, tipa cit il lua gura: "ga, ga, ga, ga!" - Na! c-am scapat de dracul si am dat peste tata-sau; acesta ma asurzeste! Las', ca te insor eu si pe tine acus, mai buclucasule! Si, trecind pe linga un negustor de pungi de vinzare, da ginsacul pe-o punga de cele pe talger si cu baierele lungi, de pus in git.
Ie el punga, o suceste, o invirteste s-apoi zice: - Na-ti-o frinta, ca ti-am dres-o! Dintr-o pareche de boi de-a mai mare dragul sa te uiti la ei am ramas c-o punga goala.
Mai! mai! mai! mai! Doar stiu ca nu mi-i acum intaiasi data, sa merg la drum; dar parca dracul mi-a luat mintile! Mai sede el cit sede de casca gura prin tirg, s-apoi isi ie talpasita spre casa.
Si, ajungand in sat, se duce drept la frate-sau, ca sa-i duca bucurie.
- Bine v-am gasit, badita! - Bine-ai venit, frate Danila! Da' mult ai zabovit la tirg! - Apoi da, badita; m-am pornit cu graba si m-am intilnit cu zabava.
- Ei, ce veste ne mai aduci de pe la tirg ? - Ia, nu prea buna! Bietii boisorii mei s-au dus ca pe gura lupului.
- Vro dihanie a dat peste dinsii, ori ti i-a furat cineva ? - Ba! I-am dat eu singur cu mina mea, badita.
Apoi spuse din capat toata intamplarea, pe unde-a fost si ce-a patit; iar la urma urmelor zise: - S-apoi, ce mai atita vorba lunga, dintr-o pareche de boi m-am ales c-o punga; s-apoi si asta pute a pustiu, badita draga.
- Ma! da, drept sa-ti spun, ca mare natarau mai esti! - Apoi da!… badita! pan-aici, toate-au fost cum au fost, da' de-acum am prins eu la minte… Numai ce folos ? Cind e minte, nu-i ce vinde; caci e brinza, nu-i barbinta.
Iaca, iti dau si dumitale punga asta, ca eu n-am ce face cu dinsa.
Si te mai rog de toti dumnezeii sa-mi imprumuti macar o data carul cu boii, s-aduc niste lemne din padure la nevasta si la copii, ca n-au scinteie de foc in vatra, sarmanii! s-apoi, ce-a da Dumnezeu! cred ca nu te-oiu mai supara.
- Ptiu! ma! zise frate-sau, dupa ce l-a lasat sa sfirseasca.
Se vede ca Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce-a putut.
Iaca-ti mai dau o data carul, dar asta ti-a fi cea de pe urma.
Lui Danila atita i-a trebuit.
Ia acum carul cu boii fratine-sau si porneste.
Cum ajunge in padure, chiteste un copac care era mai mare si trage carul linga el; si, fara sa dejuge boii, incepe a taie copacul, ca sa cada in car deodata.
Trebi de ale lui Danila Prepeleac! Bocaneste el cit bocaneste, cind pirrr! cade copacul peste car de-l sfarma si peste boi de-i ucide! - Na! ca facui pacostea si fratine-meu! Ei, ei acum ce-i de facut ?… Eu cred ca ce-i bine, nu-i rau; Danila face, Danila trebuie sa desfaca.
Ma duc sa vad, n-oiu pute smomi pe frate-meu sa-mi imprumute si iapa, sa fug apoi cu ea in lume, si copiii si nevasta sa-i las in stires Celui-de-sus.
Asa zicind, porneste si, mergind prin padure, s-a ratacit.
Dupa multa truda si buimaceala, in loc sa iasa la drum, da de-un helesteu si, vazind niste lisite pe apa, zvirrr! cu toporul intr-insele, cu chip sa ucida vro una si s-o duca peschis fratine-sau… Dar lisitile, nefiind chioare, nici moarte, au zburat; toporul s-a scufundat si Prepeleac a ramas batind in buze.
- Ma!… ca rau mi-a mai mers astazi! Ce zi pocita! Se vede ca mi-a luat cineva din urma! Apoi da din umere si porneste; mai merge el cit merge, pina ce, cu mare greu, gaseste drumul.
Apoi o ie la papuc si, hai, hai! hai, hai! ajunge in sat, la frate-sau, si pe loc cirpeste o minciuna, care se potrivea ca nuca in parete.
- Frate, mai fami un bine si cu iapa, ca sa min boii de calare; in padure a plouat grozav, si s-a facut o mizga s-un ghetus, de nu te mai poti de feliu tine pe picioare.
- Ma! zise frate-sau, se vede ca tu ai fost bun de calugarit, iar nu de trait in lume, sa necajesti oamenii si sa chinuiesti nevasta si copiii! Haiti! lipsesti dinaintea mea si du-te unde-a dus surdul roata si mutul iapa, ca sa nu mai aud de numele tau! Iapa ? Las' pe Danila, ca stie el unde-a duce-o: sa-si iertaciune de la boi si ziua buna de la car.
Apoi iese pe usa, pune mina pe iapa si pe-o secure, si tunde-o! Cind se trezeste frate-sau, ie iapa daca ai de unde! Prepeleac era tocmai la helesteul din padure, sa caute toporul.
Aici ii trasni in cap lui Danila ca el ar fi bun de calugar, dupa vorbele fratine-sau.
- Am sa durez o manastire pe pajistea asta, de are sa se duca vestea in lume, zise el.
Si deodata se si apuca.
Face mai intii o cruce s-o infinge in pamint, de insamna locul.
Apoi se duce prin padure si incepe a chiti copacii trebuitori: ista-i buna de aminare, cela de talpi, ista de grinzi, cela de tumurugi, cela de costoroabe, ista de toaca; si tot asa dondanind el din gura, iaca se trezeste dinaintea lui c-un drac ce iesise din iaz.
- Ce vrei sa faci aici, mai omule ? - Da' nu vezi ? - Stai, ma! nu te-apuca de nazbutii.
Iazul, locul si padurea de pe-aici sunt ale noastre.
- Poate-i zice ca si ratele de pe apa sunt ale voastre, si toporul meu din fundul iazului.
V-oiu invata eu pe voi sa puneti stapinire pe lucrurile din lume, cornoratilor! Dracul, neavind ce-i face, hustiuliuc! in iaz si da de stire lui Scaraoschi despre omul lui Dumnezeu, cu naravul dracului.
Ce sa faca dracii ? Se sfatuiesc intre dinsii, si Scaraoschi, capetenia dracilor, gaseste cu cale sa trimeata pe unul din ei c-un burduf de bivol plin de bani, sa-l deie pusnicului Danila, ca sa-l poata matura de-acolo.
- Na-ti, ma, bani! zise dracul trimis; si sa te carabanesti de aici; ca, de nu, e rau de tine! Prepeleac se uita la cruce, se uita la drac si la bani… da din umere s-apoi zice: - Aveti noroc, spurcatilor, ca-mi sunt mai dragi banii decit pusnicia, ca v-as arata eu voua! Dracul raspunde: - Nu te pune in poara, mai omule, cu imparatul iadului; ci mai bine ie-ti banisorii si cauta-ti de nevoi.
Apoi lasa banii si se intoarna in helesteu, unde gaseste pe Scaraoschi tare mihnit pentru perderea unei comori asa de mari, cu care ar fi putut dobindi o multime de suflete.
Prepeleac, in acest timp, se chitea cum ar face sa vada banii acasa la dinsul.
- Bun! zise Danila.
Nici asta nu se ie din drum.
Tot manastiri sa croiesti, daca vrei sa te bage dracii in sama, sa-ti vie cu banii de-a gata la picioare si sa te faca putred de bogat! Pe cind se ingrijea el cum sa duca banii acasa, iaca un alt drac din iaz i se infatiseaza inainte, zicindu-i: - Mai omule! Sapinu-meu s-a razgindit; el vrea mai intii sa ne cercam puterile s-apoi sa iei banii.
"Ia, acu-i acu! zise Prepeleac in gindul sau, oftind.
Dar este o vorba: tot bogatul minteos si tinarul frumos.
Danila mai prinsese acum la minte.
- Puterile ? Ei, cum si in ce fel ? - Iaca cum: dintru-ntai si dintru-ntai, care dintre noi amindoi a lua iapa in spate si va incunjura iazul de trei ori, fara s-o puie jos si sa se rasufle, al aceluia sa fie banii.
Si cum zice, si umfla dracul iapa in circa si intr-o clipa inconjura iazul de trei ori.
Prepeleac, vazind atita putere din partea dracului, nu-i prea veni la socoteala, dar tot isi tinu firea si zise: - Mai Michiduta! doar eu te credeam mai tare decit esti! Asa-i ca tu ai luat iapa in spate ? Insa eu ti-oi lua-o numai intre picioare; si indata se si azvirle pe iapa si incunjura iazul de trei ori, fara sa rasufle.
Dracul atunci se mira mult de asta si, neavind ce mai zice, iscodi alta.
- Acum sa ne intrecem la fuga, zise el.
- Mai Michiduta! da' cu mine ti-ai gasit ca poti tu sa te intreci din fuga ? - D-apoi cu cine ? - Vina incoace, sa-ti arat eu cu cine! Apoi merge impreuna cu dracul in niste porumbrei, unde vede un iepure dormind, si i-l arata.
- Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos si mititel ? - Vad.
- Acela-i copilul meu cel mai mic.
Atine-te! Si cind l-oiu trezi din somn, sa te ei dupa el.
Si-odata si striga u! ta! na! na! na!… Atunci iepurele sare, si dracul dupa el.
Fug ei cit fug, si de la o vreme dracul pierde urma iepurelui.
Pana acum toti rideau de Prepeleac, dar acum a ajuns sa rida si el de dracul.
Pe cind Danila se tinea cu mina de inima, rizind de prostia dracului, iaca si acesta se inturna gifiind.
- Ma! da' sprinten si sprintaroiu copil mai ai, drept sa-ti spun! Cind aproape-aproape sa pun mina pe dinsul, i-am pierdut urma, si sa te duci, duluta! - Samana tatane-sau, sireicanul! zise Danila.
Ei ? mai ai pofta sa te intreci si cu mine ? - Ba mai pune-ti pofta-n cuiu!… Mai bine sa ne intrecem din trinta.
- Din trinta ? Doar de ti-e greu de viata.
Ma! tot am auzit din batrini ca dracii nu-s prosti; d-apoi, cum vad eu, tu numai nu dai in gropi, de prost ce esti.
Asculta! Eu am un unchi batrin de 999 de ani si 52 de saptamini, si, de-l vei pute trinti pe dinsul, atunci sa te incerci si cu mine, dar cred ca ti-a da pe nas.
Zicind aceste, porneste inainte si face semn dracului cu mina, sa vie dupa el.
In fundul padurii, sub niste stinci, se afla o bizunie de ursi, peste care daduse Prepeleac, umblind citeodata, ca pusnic ce se gasea, dupa vlastari salbatice si dupa zmeura.
Ajungind ei aproape, Danila zise: - Iaca locasul unchiului meu.
Intra inlauntrul; ai sa-l gasesti dormind in cenusa, cu nasul in taciuni.
De vorbit, nu poate vorbi, ca maselele si dintii i-au cazut mai bine de o mie de ani.
Dracul, cind n-are ce face, stiti ce face… Intra inlauntru si incepe a-si purta codita cea birligata pe la nasul unchesului.
Atita i-a trebuit lui mos Ursila, s-apoi las' pe dinsul! Deodata sare minios din birlog, hat! dracul subsuoara si-l stringe cu atita putere, de era sa-si deie sufletul, si ochii i-au iesit afara din cap cit cepele de mari.
- Na! nu cauti, s-o gasesti! zise Danila, care privea de departe valmasagul acesta si se strica de ris.
Dar nu stiu ce face dracul, ca face el ce face, si cu mare greutate scapa din labele lui mos Ursila.
Danila, cum vede pe drac scapat, bun teafar… se face ca-l scoate.
- Ia las', mai omule, las'! nu-ti mai face obraz.
Daca ai stiut ca ai un mos asa de grobian, pentru ce m-ai indemnat sa ma lupt cu el ? - Da' ce ? Nu ti-a placut ? Hai si cu mine! - Cu tine, si numai cu tine, m-oiu intrece din chiuit, si care din noi o chiui mai tare, acela sa ieie banii.
- Bun!… zise Danila in gind; las', ca te-oiu chiui eu! Mai Michiduta! Ia chiuie tu intai, ca sa te aud cum chiui.
Atunci dracul se craceste c-un picior la asfintit si cu unul la rasarit, s-apuca zdravan cu minele de tortile ceriului, casca o gura cit o sura, si, cind chiuie o data, se cutremura pamintul, vaile rasuna, marile clocotesc si pestii din ele se sparie; dracii ies afara din iaz cita frunza si iarba! Si oleaca numai de nu s-a rasipit bolta cerului.
Danila insa sedea calare pe burduful cu banii si, tinindu-si firea, zise: - Ma! da' numai asa de tare poti chiui ? Eu mai nu te-am auzit.
Mai chiuie o data.
Dracul chiuie si mai grozav.
- Tot nu te-am auzit.
Inca o data! Dracul chiuie s-a treia oara, asa de tare, de credeai ca s-a rupt ceva intr-insul.
- Acum nu te-am auzit nici atita… Asa-i c-a venit si rindul meu ? - Mai asa! - Mai Michiduta! cind oiu chiui eu, ai sa asurzesti s-au sa-ti sara creierii din cap.
Inteles-ai tu ? Insa eu iti priesc bine, daca-ai vre sa ma asculti.
- In ce fel ? - Ia sa-ti leg ochii si urechile c-un stergar, daca vrei sa mai traiesti.
- Leaga-mi ce stii si cu ce stii, numai sa nu mor! Atunci Danila leaga strins c-un stergar gros de cilti ochii si urechile dracului, ca la baba-oarba; apoi ie o drughineata groasa de stejar in mina, caci, cit era de pusnic Danila, tot mai mult se bizuia pe drughineata decit in sfinta cruce, si pic! la timpla dracului cea dreapta, una! - A… leu! destul! Nu mai chiui! - Ba nu! Stai, Sarsaila! tu cum ai chiuit de trei ori ? Trosc! si la stinga una! - Va… leu! destul! - Ba nu-i destul! si-i mai trage si-n numele tatalui una! - A… uleo! striga dracul ingrozit! si, cu ochii legati, cum era, vaicarindu-se grozav si zvircolindu-se ca sarpele, se arunca in iaz, spunind lui Scaraoschi cele intimplate si ca nu-i de suguit cu vrajitorul acesta.
Danila insa ofta din greu linga burduful cu banii si se tot framinta cu gindul ce-i de facut.
Cind, iaca al treilea drac i se infatiseaza inainte, c-un buzdugan strasnic de mare in mina, pe care il trinteste la pamint si zice: - Mai omule! ia, acum sa te vad! Cine-a azvirli buzduganul ista mai tare in sus, ai aceluia sa fie banii.
"Na! Danila, zice el in gindul sau, asa-i c-ai sfeclit-o ?" Dar vorba ceea: "Nevoia invata pe caraus.
" - Ia zvirle-l tu intai, mai dracule! Atunci dracul ie buzduganul de coada, si, cind il zvirle, se suie asa de tare, de nu se mai vede; si abia dupa trei zile si trei nopti, cazind jos, cu mare strasnicie s-a cufundat in fundul pamintului, de s-au zguduit temeliile lumii! - Ia azvirle-l si tu acum, zise dracul ingimfat.
- L-oi azvirli eu, nu te ingriji, dar scoate-l mai intaiu la fata pamintului, cum a fost si la tine.
Dracul asculta si-l scoate.
- Haiti! mai rapede, mai rapede, ca n-am timp de asteptat… - Mai ingaduieste putin, tartarule, ca nu te trag copiii de poale! Dracul ingaduie, caci n-are incotro.
Nu trecu mult si ziua se calatori.
Cerul era limpede, si luceferii sclipitori rideau la stele, iara luna, scotind capul de dupa dealuri, se legana in vazduh, luminind pamintul.
- Da' nu-l mai zvirli, omule ? - Ba am sa-l zvirl de-acum; dar iti spun dinainte, sa te stergi pe bot despre dinsul.
- De ce ? - Iaca de ce: vezi tu colo in luna niste pete ? - Le vad.
- Acolo-s fratii mei din ceea lume.
Si, Doamne, mare nevoie mai au de fer, ca sa-si potcoveasca caii.
Ui'-te bine si vezi cum imi fac semn cu mina, sa le dau buzduganul ista; s-odata si pune mina pe dinsul.
- Stai, nepriceputule, ca buzduganul ista il avem lasat mostenire de la stramosul nostru; si nu-l putem da nici pentru toata lumea; s-odata-i si smunceste buzduganul din mina, si fuga cu el in iaz, spunind lui Scaraoschi ce era sa pateasca cu buzduganul.
Atunci Scaraoschi, ingrijit si minios grozav, chema inaintea sa pe toata dracimea si batu din picior, strigind: - Acum, in clipa, sa se aleaga unul dintre voi care sa mearga si sa afuriseasca pe acest proclet si vrajmas cumplit! Pe loc si vine unul inaintea sa, tremurind.
- Sa traiti, mirsavia-voastra! Eu ma duc sa indeplinesc nelegiuita voastra porunca.
- Mergi! si daca-i fi mester si-i izbuti, sa stii c-am sa te fac mai mare.
Atunci dracul porneste c-o falca-n cer si cu una-n pamint, si intr-o clipa si ajunge la pusnicul Danila.
- Mai omule, zise dracul.
Tu, cu smichiriile tale, ai tulburat toata dracimea; da' acus am sa te vir si eu in toate grozile mortii! Hai sa ne blastamam, si care dintre noi amindoi a fi mai mester, acela sa ieie banii! Si-odata si-ncepe dracul a boscorodi din gura si a descinta, ca nu stiu ce face, de-i pocneste lui Danila un ochiu din cap.
Saracul Prepeleac! se vede ca i-a fost scris tot el sa rasplateasca si pacatele iepei fratine-sau, a caprei, a ginsacului logodit si ale boilor ucisi in padure.
Pesemne blastamul gistelor vaduvite l-au ajuns, sarmanul! Doamne! Multe mai are de patimit un pusnic adevarat cind se departeaza de poftele lumesti si se gindeste la fapte bune!… Prepeleac pusnicul se stricase acum de tot cu dracul… S-apoi ce este mai gingas decit ochiul ? Danila crapa de durere! dar, oricit il durea de tare, el tot isi tinu inima cu dintii si zise: - Nu ma sparii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat ce esti! Am sa te fac sa-ti musti minile si sa ma pomenesti in toata viata ta! - Da, da, nu mai dondai atita din gura si blastama si tu acum, sa te vad cit esti de mester.
- Ai sa iei burdufu cu banii in spate si ai sa mergi la casa mea, caci blastamurile parintesti nu-s la mine.
Inteles-ai ? Si, cum zice, incaleca si Danila pe burduf; iara dracul-i umfla in spate si zboara iute ca gindul taman la casa lui Danila Prepeleac.
Copiii si nevasta lui, cind au vazut un bivol zburind pe sus, au rupt-o de fuga, inspaimintati.
Danila, insa, a inceput a-i striga pe nume; si ei, cunoscind glasul lui, s-au oprit.
- Dragii tatei, baieti! Ia veniti incoace si aduceti cu voi si blastemurile parintesti: ragila si peptenii de peptanat ciltii! Baietii incep a curge toti, care dincotro, cu blastemurile parintesti in mina.
Ii venise acum si lui Danila apa la moara.
- Puneti mina, copii, pe jupinul ista, si incepeti a-l blastama cum iti sti voi mai bine, ca sa-i placa si dumisale.
Atunci lasa pe copii, ca si dracul fuge de dinsii.
Au tabarit cu totii pe dinsul si l-au schingiuit dupa placul lui Danila.
S-au inceput dracul a tipa cit il lua gura; si scapind cu mare greu din minile lor, hirsciit si stilcit cum era, a lasat si bani si tot si s-a dus pe urlati dupa ceilalti.
Iara Danila Prepeleac, nemaifiind suparat pe nimene si scapind deasupra nevoiei, a mincat si a baut si s-a desfatat pana la adinci batrinete, vazindu-si pe fiii fiilor sai imprejurul mesei sale.


<< Inapoi in lista de povesti si basme


   
 
Desene animate | Jocuri | Jocuri colorat | zuma | Poze | Contact